6 Să fie acum urechea ta atentă şi ochii tăi deschişi, ca să auzi rugăciunea servitorului tău, cu care mă rog înaintea ta acum, zi şi noapte, pentru copiii lui Israel, servitorii tăi, şi mărturisesc păcatele copiilor lui Israel, pe care noi le-am păcătuit împotriva ta; deopotrivă eu şi casa tatălui meu am păcătuit.
7 Ne-am purtat foarte corupt împotriva ta şi nu am păzit poruncile, nici statutele, nici judecăţile, pe care le-ai poruncit servitorului tău Moise.
8 Aminteşte-ţi, te implor, de cuvântul pe care l-ai poruncit servitorului tău Moise, spunând: Dacă încălcaţi legea, vă voi împrăştia printre naţiuni;
9 Dar dacă vă întoarceţi la mine şi păziţi poruncile mele şi le faceţi; chiar dacă ar fi dintre voi aruncaţi până la marginea cea mai îndepărtată a cerului, totuşi îi voi aduna de acolo şi îi voi aduce în locul pe care l-am ales pentru a pune numele meu acolo.
10 Şi aceştia sunt servitorii tăi şi poporul tău, pe care l-ai răscumpărat prin marea ta putere şi prin mâna ta cea tare.
11 Doamne, te implor, să fie acum urechea ta atentă la rugăciunea servitorului tău şi la rugăciunea servitorilor tăi, care doresc să se teamă de numele tău; şi fă, te rog, să prospere servitorul tău în această zi şi dăruieşte-i milă înaintea ochilor acestui bărbat. Pentru că eu am fost paharnicul împăratului.