23 Hoşea, Hanania, Haşub,
24 Haloheş, Pilha, Şobec,
25 Rehum, Haşabna, Maaseia,
26 Şi Ahiia, Hanan, Anan,
27 Maluc, Harim, Baana.
28 Şi restul poporului, preoţii, leviţii, portarii, cântăreţii, netinimii şi toţi cei care se separaseră de popoarele ţărilor pentru legea lui Dumnezeu, soţiile lor, fiii lor şi fiicele lor, oricine avea cunoştinţă şi avea înţelegere;
29 S-au alipit de fraţii lor, nobilii lor şi au intrat într-un blestem şi într-un jurământ, pentru a umbla în legea lui Dumnezeu, care a fost dată prin Moise servitorul lui Dumnezeu şi pentru a ţine şi a împlini toate poruncile Domnului Domnul nostru şi judecăţile lui şi statutele lui;