12 Atunci a adus tot Iuda zeciuiala din grâne şi din vinul nou şi din untdelemn la trezorerie.
13 Şi am făcut trezorieri peste tezaure, pe preotul Şelemia şi pe scribul Ţadoc şi dintre leviţi, pe Pedaia; şi lângă ei era Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, pentru că erau socotiţi credincioşi, şi serviciul lor era să distribuie fraţilor lor.
14 Aminteşte-ţi de mine, O Dumnezeul meu, referitor la aceasta, şi nu şterge faptele mele bune pe care le-am făcut pentru casa Dumnezeului meu şi pentru servirile ei.
15 În acele zile am văzut în Iuda pe unii călcând teascurile de vin în sabat şi aducând snopi şi încărcând măgari; şi de asemenea, vin, struguri şi smochine şi tot felul de poveri, pe care le aduceau la Ierusalim în ziua sabatului; şi am mărturisit împotriva lor în ziua când vindeau merindele.
16 Acolo locuiau de asemenea oameni din Tir, care aduceau peşte şi tot felul de mărfuri şi le vindeau în sabat copiilor lui Iuda şi în Ierusalim.
17 Atunci m-am certat cu nobilii lui Iuda şi le-am spus: Ce lucru rău este acesta pe care îl faceţi, pângărind ziua sabatului?
18 Nu au făcut părinţii voştri astfel şi nu a adus Dumnezeul nostru tot acest rău asupra noastră şi asupra acestei cetăţi? Totuşi voi aduceţi mai multă furie asupra lui Israel, pângărind sabatul.