21 Atunci am mărturisit împotriva lor şi le-am spus: De ce petreceţi noaptea lângă zid? Dacă faceţi astfel din nou, voi pune mâinile pe voi. Din acel timp nu au mai venit în sabat.
22 Şi am poruncit leviţilor să se cureţe şi să vină şi să păzească porţile, pentru a sfinţi ziua sabatului. Aminteşte-ţi de mine, O Dumnezeul meu, referitor şi la aceasta, şi cruţă-mă conform cu măreţia milei tale.
23 În acele zile de asemenea am văzut iudei care s-au căsătorit cu femei din Asdod, din Amon şi din Moab;
24 Şi copiii lor vorbeau pe jumătate în vorbirea lui Asdod şi nu puteau vorbi în limba iudaică, ci conform limbii fiecărui popor.
25 Şi m-am certat cu ei şi i-am blestemat şi i-am lovit pe unii dintre ei şi le-am smuls părul şi i-am pus să jure pe Dumnezeu, spunând: Voi să nu daţi pe fiicele voastre fiilor lor, nici să nu luaţi pe fiicele lor pentru fiii voştri sau pentru voi înşivă.
26 Nu a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel, prin aceste lucruri? Totuşi printre multe naţiuni, nu a fost împărat asemenea lui, care a fost preaiubit de Dumnezeul lui şi Dumnezeu l-a făcut împărat peste tot Israelul; totuşi chiar şi pe el, femeile străine, l-au făcut să păcătuiască.
27 Să vă dăm noi atunci ascultare pentru a face tot acest mare rău, pentru a călca legea împotriva Dumnezeului nostru căsătorindu-ne cu femei străine?