6 Dar în tot acest timp eu nu eram în Ierusalim, pentru că în anul al treizeci şi doilea al lui Artaxerxes, împăratul Babilonului, am venit la împărat şi după câteva zile am obţinut permisiune de la împărat;
7 Şi am venit la Ierusalim şi am înţeles răul pe care Eliaşib îl făcuse pentru Tobia, pregătindu-i o cameră în curţile casei lui Dumnezeu.
8 Şi m-a mâhnit foarte mult; de aceea am aruncat toate lucrurile gospodăreşti ale lui Tobia afară din cameră.
9 Atunci am poruncit şi ei au curăţit camerele; şi am adus din nou înapoi vasele casei lui Dumnezeu, cu darurile de mâncare şi tămâia.
10 Şi am priceput că porţiile leviţilor nu le fuseseră date; deoarece leviţii şi cântăreţii, care făceau lucrarea, fugiseră fiecare la câmpul său.
11 Atunci m-am certat cu conducătorii şi am spus: De ce este casa lui Dumnezeu părăsită? Şi i-am adunat şi i-am pus la locul lor.
12 Atunci a adus tot Iuda zeciuiala din grâne şi din vinul nou şi din untdelemn la trezorerie.