5 Şi nu acoperi nelegiuirea lor şi să nu fie şters păcatul lor dinaintea ta, pentru că ei te-au provocat la mânie înaintea celor care construiesc.
6 Astfel am construit noi zidul; şi tot zidul a fost îmbinat până la jumătatea lui, pentru că poporul avea inimă să muncească.
7 Dar s-a întâmplat, când au auzit Sanbalat şi Tobia şi arabii şi amoniţii şi asdodiţii că zidurile Ierusalimului erau ridicate şi că spărturile începeau să fie astupate, că s-au înfuriat foarte tare,
8 Şi au uneltit toţi împreună să vină şi să lupte împotriva Ierusalimului şi să îl împiedice.
9 Totuşi noi ne-am făcut rugăciunea către Dumnezeul nostru şi am pus o gardă împotriva lor zi şi noapte, din cauza lor.
10 Şi Iuda a spus: Puterea purtătorilor de poveri este slăbită şi este mult moloz; astfel încât nu suntem în stare să construim zidul.
11 Şi potrivnicii noştri au spus: Nu vor şti, nici nu vor vedea, până vom ajunge în mijlocul lor şi îi vom ucide şi vom face ca lucrarea să înceteze.