15 Astfel zidul a fost terminat în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în cincizeci şi două de zile.
16 Şi s-a întâmplat că, atunci când toţi duşmanii noştri au auzit despre aceasta şi toţi păgânii care erau în jurul nostru au văzut aceste lucruri, ei au fost mult doborâţi în propriii lor ochi; fiindcă au priceput că această lucrare era făcută de la Dumnezeul nostru.
17 Mai mult, în acele zile, nobilii lui Iuda au trimis multe scrisori la Tobia şi scrisorile de la Tobia veneau la ei.
18 Pentru că erau mulţi în Iuda juraţi lui, deoarece el era ginerele lui Şecania, fiul lui Arah; şi fiul său, Iohanan, luase pe fiica lui Meşulam, fiul lui Berechia.
19 De asemenea ei făceau cunoscute, înaintea mea, faptele lui bune, şi rosteau cuvintele mele către el. Şi Tobia trimitea scrisori pentru a mă înfricoşa.