1 Şi s-a întâmplat, după ce zidul a fost construit şi eu am aşezat uşile şi portarii şi cântăreţii şi leviţii au fost rânduiţi,
2 Că am dat fratelui meu Hanani şi lui Hanania, conducătorul palatului, sarcina asupra Ierusalimului: pentru că era om credincios şi se temea de Dumnezeu mai mult decât alţii.
3 Şi le-am spus: Să nu fie porţile Ierusalimului deschise până soarele nu va fi arzător; şi în timp ce ei stau acolo, să închidă uşile şi să le zăvorască; şi să rânduiască gărzi dintre locuitorii Ierusalimului, fiecare la garda lui şi fiecare să fie în dreptul casei lui.
4 Şi cetatea era întinsă şi mare, dar poporul era puţin în ea şi casele nu erau construite.