Neemia 9:5-11 RFB13

5 Atunci leviţii Ieşua şi Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodiia, Şebania şi Petahia au spus: Ridicaţi-vă în picioare şi binecuvântaţi pe Domnul Dumnezeul vostru pentru totdeauna şi întotdeauna; şi binecuvântat să fie numele tău glorios, care este înălţat mai presus de orice binecuvântare şi laudă.

6 Tu, chiar tu, eşti singur Domn; tu ai făcut cerul, cerul cerurilor, cu toată oştirea lor, pământul şi toate lucrurile care sunt pe el, mările şi tot ce este în ele şi tu le păstrezi pe toate; şi oştirea cerului ţi se închină ţie.

7 Tu eşti Domnul Dumnezeu, care l-ai ales pe Avram şi l-ai scos din Urul caldeilor, şi i-ai dat numele Avraam;

8 Şi i-ai găsit inima credincioasă înaintea ta şi ai făcut un legământ cu el că îi vei da ţara canaaniţilor, a hitiţilor, a amoriţilor şi a pereziţilor şi a iebusiţilor şi a ghirgasiţilor, că o vei da, spun eu, seminţei sale şi ţi-ai împlinit cuvintele tale, pentru că eşti drept;

9 Şi ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt şi ai auzit strigătul lor la Marea Roşie;

10 Şi ai arătat semne şi minuni asupra lui Faraon şi asupra tuturor servitorilor săi şi asupra întregului popor al ţării sale, pentru că ai cunoscut că s-au purtat cu mândrie împotriva lor. Astfel ţi-ai făcut un nume, precum este în această zi.

11 Şi ai despărţit marea înaintea lor, astfel ei au mers prin mijlocul mării pe uscat; şi pe persecutorii lor i-ai aruncat în adâncuri, ca pe o piatră în ape puternice.