16 Pentru acestea plâng eu; ochiul meu, ochiul meu izvorăşte lacrimi, pentru că mângâietorul, care ar trebui să îmi uşureze sufletul, este departe de mine; copiii mei sunt pustiiţi pentru că duşmanul a învins.
17 Sionul îşi întinde mâinile şi nu este nimeni să îl mângâie; Domnul a poruncit referitor la Iacob, că potrivnicii lui să fie de jur împrejurul lui; Ierusalimul este, printre ei, ca o femeie în timpul menstruaţiei.
18 Domnul este drept, pentru că eu m-am răzvrătit împotriva poruncii lui; auziţi, vă rog, toate popoarele şi priviţi întristarea mea; fecioarele mele şi tinerii mei au mers în captivitate.
19 Eu am chemat pe iubiţii mei, dar ei m-au înşelat; preoţii mei şi bătrânii mei şi-au dat duhul în cetate, în timp ce îşi căutau hrana pentru a-şi uşura sufletele.
20 Priveşte, Doamne, pentru că sunt în strâmtorare; adâncurile mele sunt tulburate; inima mea este întoarsă înăuntrul meu, pentru că eu m-am răzvrătit greu; afară, sabia mă văduveşte, acasă este ca moartea.
21 Ei m-au auzit că suspin; nu este nimeni să mă mângâie; toţi duşmanii mei au auzit de tulburarea mea; ei se veselesc că ai făcut aceasta; tu vei aduce ziua pe care ai chemat-o şi ei vor fi asemenea mie.
22 Să ajungă înaintea ta toată stricăciunea lor; şi fă-le precum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele, pentru că suspinele mele sunt multe şi inima mea este leşinată.