9 Murdăria lui este în poalele lui; nu şi-a amintit de sfârşitul lui; de aceea s-a coborât minunat; nu avea mângâietor. Doamne, priveşte nenorocirea mea, pentru că duşmanul s-a înălţat pe sine însuşi.
10 Potrivnicul şi-a întins mâna peste toate lucrurile lui plăcute, pentru că el a văzut că păgânii au intrat în sanctuarul său, despre care tu ai poruncit ca ei să nu intre în adunarea ta.
11 Tot poporul lui suspină, ei caută pâine; şi-au dat lucrurile lor plăcute pentru hrană, pentru a-şi uşura sufletul; vezi, Doamne şi ia aminte, pentru că eu am devenit nemernic.
12 Nu este aceasta nimic pentru voi, toţi care treceţi? Priviţi şi vedeţi dacă este vreo întristare ca întristarea mea, care îmi este făcută, cu care Domnul m-a chinuit în ziua mâniei sale înverşunate.
13 El a trimis, din înălţime, foc în oasele mele şi acesta le-a învins; a întins o plasă picioarelor mele, m-a întors înapoi; m-a pustiit şi m-a făcut de leşin toată ziua.
14 Jugul fărădelegilor mele este legat de mâna sa; ei sunt împletiţi şi s-au urcat pe gâtul meu; el a făcut puterea mea să cadă, Domnul m-a dat în mâinile lor, din care eu nu sunt în stare să mă ridic.
15 Domnul a călcat în picioare pe toţi vitejii mei în mijlocul meu; a chemat o adunare împotriva mea pentru a zdrobi pe tinerii mei; Domnul a călcat în picioare pe fecioară, pe fiica lui Iuda, ca într-un teasc.