4 Căci orice făptură creată de Dumnezeu este bună și nimic nu trebuie respins, dacă este luat cu mulțumire,
5 pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.
6 Dacă-i vei învăța pe frați aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, fiind hrănit astfel de cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat-o îndeaproape.
7 Ferește-te de basmele lumești și băbești! Disciplinează-te în ce privește evlavia!
8 Căci disciplinarea trupului este de puțin folos, dar evlavia este de folos în toate, fiindcă ea are promisiunea vieții de acum și a celei care va să vină.
9 Acest cuvânt este vrednic de încredere și pe deplin vrednic să fie primit.
10 Căci pentru aceasta trudim și ne luptăm, fiindcă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioși.