14 Prin urmare, vreau ca văduvele tinere să se căsătorească, să aibă copii, să aibă grijă de casă și să nu dea potrivnicului nici un prilej de insultă.
15 Căci unele s-au întors deja să-l urmeze pe Satan.
16 Dacă o femeie credincioasă are văduve în familie, să le ajute și astfel să nu fie împovărată biserica; în felul acesta biserica le va putea ajuta pe cele care sunt cu adevărat văduve.
17 Bătrânii care cârmuiesc bine să fie considerați vrednici să primească o îndoită onoare, mai ales cei ce se ostenesc în predicare și învățare.
18 Căci Scriptura spune: „Să nu legi gura boului în timp ce treieră grâul“ și „Vrednic este lucrătorul de plata lui.“
19 Să nu accepți nici o acuzație împotriva unui bătrân, decât dacă sunt doi sau trei martori.
20 Pe aceia dintre ei care păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, astfel încât și ceilalți să aibă frică.