11 Însă tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri! Urmărește dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea!
12 Luptă-te lupta cea bună a credinței! Apucă viața veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai depus o bună mărturie înaintea multor martori!
13 Îți poruncesc, înaintea lui Dumnezeu, Care dă viață tuturor lucrurilor, și înaintea lui Cristos Isus, Care a depus o bună mărturie înaintea lui Ponțiu Pilat,
14 să păzești fără pată și fără reproș această poruncă până la arătarea Domnului nostru Isus Cristos,
15 pe care binecuvântatul și singurul Suveran, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, o va descoperi la timpul potrivit,
16 El, singurul Care are nemurirea, Care locuiește într-o lumină de care nimeni nu se poate apropia și pe Care nici un om nu L-a văzut și nici nu-L poate vedea. A Lui să fie onoarea și puterea veșnică! Amin.
17 Poruncește-le bogaților din veacul de acum să nu se îngâmfe, să nu-și pună nădejdea în bogățiile nesigure, ci în Dumnezeu, Care ne oferă din belșug toate lucrurile, ca să ne bucurăm.