1 Vreau să spun că, atât timp cât moștenitorul este copil, nu este diferit de un sclav, cu toate că el este proprietarul tuturor lucrurilor,
2 ci el se află sub îngrijirea tutorilor și a administratorilor până la timpul desemnat de tatăl său.
3 Astfel, și noi, când eram copii, eram sub sclavia principiilor lumii.
4 Dar, la împlinirea vremii, Dumnezeu Și-a trimis Fiul, născut din femeie, născut sub Lege,
5 ca să-i răscumpere pe cei ce sunt sub Lege, pentru ca noi să primim înfierea.
6 Iar pentru că voi sunteți fii, Dumnezeu a trimis Duhul Fiului Său în inimile noastre, Duh care strigă „Abba!“, adică „Tată!“
7 Astfel, tu nu mai ești sclav, ci fiu, iar dacă ești fiu, Dumnezeu te-a făcut și moștenitor.
8 Atunci când voi nu-L cunoșteați pe Dumnezeu erați sclavii celor ce nu sunt dumnezei.
9 Dar acum, când Îl cunoașteți pe Dumnezeu sau, mai degrabă, sunteți cunoscuți de Dumnezeu, cum de vă întoarceți din nou la acele principii sărace și slabe? Vreți să deveniți din nou sclavii lor?
10 Voi țineți zile, luni, anotimpuri și ani.
11 Mi-e teamă ca, nu cumva, să mă fi ostenit în zadar pentru voi.
12 Fraților, vă rog, fiți ca mine, pentru că și eu sunt ca voi! Nu mi-ați făcut nici un rău.
13 Voi știți că în neputința trupului v-am vestit Evanghelia prima oară.
14 Și n-ați disprețuit, nici nu v-a fost scârbă față de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu, ci m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Cristos Isus.
15 Așadar, unde este acea fericire a voastră? Vă mărturisesc că, dacă ați fi putut, v-ați fi scos până și ochii și mi i-ați fi dat!
16 Acum, pentru că v-am spus adevărul, am devenit oare dușmanul vostru?
17 Ei sunt plini de râvnă față de voi, dar nu spre bine, ci ei vor să vă despartă de noi, ca să fiți plini de râvnă pentru ei.
18 Este bine ca întotdeauna să fiți plini de râvnă pentru un scop bun, nu doar când sunt eu cu voi.
19 Copiii mei, pentru care sufăr din nou durerile nașterii până când Cristos va lua chip în voi,
20 aș vrea să pot fi cu voi și să-mi schimb tonul, pentru că sunt nedumerit cu privire la voi!
21 Spuneți-mi voi, care doriți să fiți sub Lege, nu auziți ce spune Legea?
22 Este scris că Avraam a avut doi fii: unul dintr-o sclavă, iar unul dintr-o femeie liberă.
23 Cel din sclavă a fost născut în chip firesc, însă cel din femeia liberă a fost născut prin promisiune.
24 Acest fapt poate fi luat ca o alegorie: aceste două femei reprezintă două legăminte. Unul este cel de pe muntele Sinai, născând copii pentru sclavie – și anume Agar.
25 Agar este muntele Sinai din Arabia și corespunde Ierusalimului de acum, pentru că este în sclavie cu copiii lui;
26 dar Ierusalimul de sus este liber și el este mama noastră.
27 Căci este scris: „Bucură-te, stearpo, tu, care nu poți naște! Izbucnește în chiuituri și strigă, tu, care nu ești în durerile nașterii! Căci copiii femeii părăsite vor fi mai mulți decât ai celei care are soț.“
28 Voi, fraților, ca și Isaac, sunteți copii ai promisiunii.
29 Dar așa cum atunci cel născut în chip firesc l-a persecutat pe cel născut prin puterea Duhului, la fel este și acum.
30 Ce spune însă Scriptura? „Alung-o pe sclavă și pe fiul ei, pentru că fiul sclavei nu va moșteni împreună cu fiul femeii libere!“
31 Așadar, fraților, noi nu suntem copiii sclavei, ci ai femeii libere.