Iuda 1 NTR

1 Iuda, rob al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, către cei chemați, care sunt iubiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Cristos:

2 îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite!

Condamnarea falșilor învățători

3 Preaiubiților, în timp ce doream cu toată nerăbdarea să vă scriu despre mântuirea pe care o împărtășim împreună, m-am simțit nevoit să vă scriu și să vă îndemn să luptați pentru credința care le-a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna.

4 Căci s-au strecurat între voi unii oameni neevlavioși, a căror condamnare a fost scrisă cu mult înainte, care schimbă harul lui Dumnezeu în desfrâu și-L neagă pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Cristos.

5 Vreau să vă aduc aminte, deși voi știți toate acestea o dată pentru totdeauna, că Domnul Și-a salvat poporul din țara Egiptului, dar la urmă i-a nimicit pe cei ce n-au crezut.

6 Iar pe îngerii care nu și-au păstrat poziția, ci și-au părăsit propria locuință, pe aceștia El i-a păstrat în lanțuri veșnice, în beznă, pentru ziua cea mare a judecății.

7 Tot astfel, cei din Sodoma și Gomora și cei din cetățile dimprejur, care s-au dedat la perversități în același fel ca aceștia și s-au dus după trupul altora, sunt arătați acum ca exemplu, suferind pedeapsa unui foc veșnic.

8 Tot așa, acești visători își pângăresc trupurile, resping autoritatea și îi batjocoresc pe cei glorioși.

9 Însă nici arhanghelul Mihail, când i se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă împotriva lui o acuzație batjocoritoare, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!“

10 Aceștia însă batjocoresc lucrurile pe care nu le înțeleg și sunt distruși prin lucrurile pe care le înțeleg din instinct, ca viețuitoarele fără rațiune.

11 Vai de ei! Căci au urmat calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam pentru o răsplată și au fost distruși într-o răzvrătire ca a lui Core.

12 Ei sunt niște pete de murdărie la mesele voastre de dragoste, ospătându-se fără rușine împreună cu voi, hrănindu-se doar pe ei înșiși; sunt niște nori fără apă purtați de vânt, niște pomi tomnatici neroditori, de două ori morți, dezrădăcinați,

13 niște valuri sălbatice ale mării, spumegându-și rușinile, niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrat pe vecie întunericul beznă.

14 Și despre aceștia a profețit Enoh, al șaptelea de la Adam, spunând: „Iată, Domnul vine cu zeci de mii de sfinți ai Săi,

15 ca să facă judecată împotriva tuturor și să condamne orice suflet pentru toate lucrările lor nelegiuite, pe care le-au înfăptuit, și pentru toate cuvintele grele, pe care păcătoșii neevlavioși le-au rostit împotriva Lui.“

16 Ei sunt cârtitori, nemulțumiți, umblă după poftele lor; gura lor rostește lăudăroșenii și îi lingușescpe oameni pentru propriul lor beneficiu.

Îndemnuri pentru cei credincioși

17 Însă voi, preaiubiților, aduceți-vă aminte de cuvintele spuse mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos.

18 Ei vă spuneau că în vremea din urmă vor fi batjocoritori care vor umbla după poftele lor nelegiuite.

19 Ei sunt aceia care produc dezbinări, sunt lumești și nu au Duhul.

20 Însă voi, preaiubiților, zidiți-vă pe credința voastră cea sfântă și rugați-vă prin Duhul Sfânt.

21 Țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând îndurarea Domnului nostru Isus Cristos, care vă va duce la viață veșnică!

22 Fiți îndurători cu cei ce se îndoiesc,

23 pe alții salvați-i smulgându-i din foc, iar altora arătați-le îndurare, dar cu teamă, urând până și tunica mânjită de fire!

24 Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere și să vă facă să stați fără pată și plini de bucurie înaintea slavei Lui,

25 a singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru prin Isus Cristos, Domnul nostru, a Lui să fie slava, măreția, puterea și autoritatea, înainte de toți vecii, acum și pentru toți vecii! Amin.

Capitolele

1