4 Așa vorbește Domnul : «Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că au respins Legea Domnului și nu au păzit hotărârile Lui și pentru că s-au lăsat duși în rătăcire de idolii lor mincinoși, după care au umblat și strămoșii lor.
5 Voi trimite foc în Iuda și va mistui fortărețele Ierusalimului.»
6 Așa vorbește Domnul : «Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că l-au vândut pe cel drept pe arginți, iar pe cel sărac – pentru o pereche de sandale.
7 Ei calcă în picioare, în pulberea pământului, capetele celor săraciși dau la o parte dreptul celor oprimați. Și fiul, și tatăl merg la aceeași fată, ca să profaneze Numele Meu cel sfânt.
8 Pe hainele luate drept garanție, se tolănesc lângă orice altar,iar vinul luat din amenziîl beau în templul zeilor lor.
9 Eu i-am nimicit pe amoriți dinaintea lor, deși erau înalți ca cedrii și puternici ca stejarii. Deasupra, le-am nimicit roadele, iar dedesubt – rădăcinile.
10 Eu v-am scos din țara Egiptului și v-am purtat prin pustie timp de patruzeci de ani, ca să vă dau în stăpânire țara amoriților.