6 Așa vorbește Domnul : «Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că l-au vândut pe cel drept pe arginți, iar pe cel sărac – pentru o pereche de sandale.
7 Ei calcă în picioare, în pulberea pământului, capetele celor săraciși dau la o parte dreptul celor oprimați. Și fiul, și tatăl merg la aceeași fată, ca să profaneze Numele Meu cel sfânt.
8 Pe hainele luate drept garanție, se tolănesc lângă orice altar,iar vinul luat din amenziîl beau în templul zeilor lor.
9 Eu i-am nimicit pe amoriți dinaintea lor, deși erau înalți ca cedrii și puternici ca stejarii. Deasupra, le-am nimicit roadele, iar dedesubt – rădăcinile.
10 Eu v-am scos din țara Egiptului și v-am purtat prin pustie timp de patruzeci de ani, ca să vă dau în stăpânire țara amoriților.
11 Am ridicat profeți dintre fiii voștri și nazirei dintre tinerii voștri. Nu este așa, israeliților? zice Domnul.
12 Dar voi le-ați dat nazireilor să bea vin și le-ați poruncit profeților să nu mai profețească!