12 Căci Eu știu cât de multe sunt nelegiuirile voastre și cât de mari sunt păcatele voastre! Voi îl asupriți pe cel drept, luați mită și îi nedreptățiți pe cei nevoiași la poarta cetății.
13 De aceea, în vremuri ca acestea, cel prudent rămâne tăcut, căci sunt vremuri rele.
14 Căutați binele, și nu răul, ca să trăiți! Astfel Domnul, Dumnezeul Oștirilor, va fi cu voi, așa cum spuneți că este!
15 Urâți răul, iubiți binele și statorniciți dreptatea la poarta cetății! Poate că Domnul, Dumnezeul Oștirilor, va arăta bunăvoință față de rămășița lui Iosif.
16 De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor, Stăpânul: «În toate piețele va fi jale și pe toate ulițele oamenii vor zice: ‘Vai! Vai!’ Ei îl vor chema pe plugar la plâns, iar pe cei ce știu să bocească, îi vor chema la jale.
17 În toate viile va fi vaiet, pentru că Eu voi trece prin mijlocul vostru», zice Domnul.
18 «Vai de cei ce tânjesc după ziua Domnului! De ce tânjiți după ziua Domnului? Ea va fi întuneric, și nu lumină!