6 El este Cel Ce Și-a zidit scările în ceruri și Și-a întemeiat bolta deasupra pământului! El este Cel Ce cheamă apele mării și le revarsă pe suprafața pământului! Domnul este Numele Lui!
7 „Israeliților, nu sunteți voi pentru Mine ca și cușiții? zice Domnul. Nu l-am scos Eu pe Israel din țara Egiptului cum i-am scos pe filisteni din Caftorși pe aramei din Chir?
8 Iată, ochii Stăpânului Domn sunt peste regatul păcătos! Îl voi nimici de pe fața pământului! Totuși nu voi nimici de tot Casa lui Iacov, zice Domnul.
9 Căci iată că Eu voi porunci și voi scutura Casa lui Israel între toate neamurile, așa cum se scutură ciurul, fără să cadă nici un bob pe pământ!
10 De sabie vor pieri toți păcătoșii din poporul Meu, toți cei ce zic: «Nu se va apropia de noi nenorocirea și nu ne va ajunge!»
11 În ziua aceea, voi ridica cortul căzut al lui David. Îi voi repara crăpăturile, îi voi ridica ruinele și-l voi reclădi așa cum era în vremurile de odinioară,
12 ca astfel să ia în stăpânire rămășița Edomului, precum și toate neamurile peste care este chemat Numele Meu“, zice Domnul , Cel Care face aceste lucruri.