11 După aceea, Domnul mi-a zis: «Ridică-te și pornește în călătorie în fruntea poporului, ca astfel să intre și să ia în stăpânire țara pe care am promis-o strămoșilor tăi că le-o voi da.»
12 Acum, Israele, ce altceva cere Domnul , Dumnezeul vostru, de la voi, decât să vă temeți de Domnul , Dumnezeul vostru, să umblați în toate căile Lui, să-L iubiți și să-L slujiți pe Domnul , Dumnezeul vostru, din toată inima și din tot sufletul
13 și să păziți poruncile Domnului și hotărârile Lui, pe care eu vi le dau astăzi pentru binele vostru?
14 Iată, ale Domnului , Dumnezeul vostru, sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce este pe el.
15 Domnul s-a atașat de strămoșii voștri, iubindu-i, dar v-a ales și pe voi, urmașii lor, dintre toate neamurile, după cum vedeți astăzi.
16 De aceea circumcideți-vă inima și nu mai fiți încăpățânați.
17 Căci Domnul , Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor și Stăpânul stăpânilor, Dumnezeul cel Mare, Puternic și Înfricoșător, Care nu este părtinitor și nu primește mită,