24 Orice loc pe care îl va călca piciorul vostru va fi al vostru. Teritoriul vostru se va întinde din pustie până în Liban, de la râu (adică râul Eufrat) până la Marea de Apus.
25 Nimeni nu va putea să vi se împotrivească. Domnul , Dumnezeul vostru, va răspândi frică și teroare față de voi în întreaga țară, oriunde veți merge, după cum v-a promis.
26 Iată, pun astăzi în fața voastră binecuvântarea și blestemul:
27 binecuvântarea dacă veți asculta de poruncile Domnului , Dumnezeul vostru, pe care eu vi le dau astăzi;
28 blestemul dacă nu veți asculta de poruncile Domnului , Dumnezeul vostru, și vă veți abate de la calea pe care v-am poruncit-o astăzi, ducându-vă după alți dumnezei, pe care nu i-ați cunoscut.
29 Când Domnul , Dumnezeul vostru, vă va conduce în țara pe care o veți stăpâni, să rostiți binecuvântarea pe muntele Garizim, iar blestemul pe muntele Ebal.
30 Munții aceștia sunt dincolo de Iordan, dincolo de drumul ce duce spre apus, în teritoriul canaaniților care locuiesc în Araba, față în față cu Ghilgal, aproape de terebinții lui More.