28 Să păzești și să asculți toate aceste cuvinte, pe care eu ți le poruncesc, ca să fii fericit pentru totdeauna atât tu, cât și urmașii tăi, înfăptuind ceea ce este bine și drept în ochii Domnului , Dumnezeul tău.
29 După ce Domnul , Dumnezeul vostru, va zdrobi dinaintea voastră neamurile pe care le veți invada ca să le stăpâniți, după ce le veți lua în stăpânire și veți locui în țara lor,
30 iar ele vor fi nimicite dinaintea voastră, aveți grijă să nu cumva să cădeți în capcană și să vă luați după ele, spunând: «Oare cum se închinau aceste neamuri zeilor lor? Și noi vrem să facem la fel!»
31 Voi să nu faceți așa față de Domnul , Dumnezeul vostru, căci ele săvârșeau înaintea zeilor lor tot felul de lucruri îngrozitoare, pe care Domnul le urăște. Ele își ardeau fiii și fiicele în foc ca jertfe pentru zeii lor.
32 Voi însă să aveți grijă să împliniți toate lucrurile pe care vi le poruncesc. Să nu adăugați nimic la ele și să nu scoateți nimic din ele.