5 Acel profet sau tălmaci de vise va trebui să moară, deoarece a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului , Dumnezeul vostru, Care v-a scos din țara Egiptului și v-a răscumpărat din casa sclaviei. El a dorit să vă abată de la calea pe care Domnul , Dumnezeul vostru, v-a poruncit s-o urmați. Să nimiciți astfel răul din mijlocul vostru.
6 Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău sau fiica ta sau soția ta, care se odihnește la pieptul tău sau prietenul tău, pe care îl iubești ca pe tine însuți, te va stârni în secret, spunându-ți: «Hai să mergem și să slujim altor dumnezei», zei pe care nu i-ai cunoscut nici tu și nici părinții tăi,
7 zei dintre cei ai popoarelor care sunt în jurul tău, în apropierea ta sau mai departe de tine, de la o margine la cealaltă a pământului,
8 să nu accepți ce-ți spune și să nu-l asculți, să nu-l privești cu compătimire și să nu-l cruți sau să-l ascunzi,
9 ci să-l omori. Tu să fii primul care se ridică împotriva lui ca să-l omoare și apoi întregul popor.
10 Să-l ucizi cu pietre, deoarece a căutat să te abată de la Domnul , Dumnezeul tău, Care te-a scos din țara Egiptului, din casa sclaviei.
11 Atunci toți israeliții vor auzi și se vor teme și nimeni nu va mai face un astfel de rău în mijlocul poporului.