8 să nu accepți ce-ți spune și să nu-l asculți, să nu-l privești cu compătimire și să nu-l cruți sau să-l ascunzi,
9 ci să-l omori. Tu să fii primul care se ridică împotriva lui ca să-l omoare și apoi întregul popor.
10 Să-l ucizi cu pietre, deoarece a căutat să te abată de la Domnul , Dumnezeul tău, Care te-a scos din țara Egiptului, din casa sclaviei.
11 Atunci toți israeliții vor auzi și se vor teme și nimeni nu va mai face un astfel de rău în mijlocul poporului.
12 Dacă, despre o cetate pe care Domnul , Dumnezeul vostru, v-a dat-o ca să locuiți în ea, veți auzi vorbindu-se astfel:
13 «Niște oameni nelegiuiți au ieșit din mijlocul ei și i-au înșelat pe locuitorii cetății, zicându-le: ‘Haideți să slujim altor dumnezei!’», zei pe care nu-i cunoașteți,
14 atunci să faceți cercetări, să căutați și să întrebați cu atenție. Dacă este adevărat și se dovedește că s-a săvârșit această faptă rea în mijlocul vostru,