14 Perioada de când am plecat din Kadeș-Barnea și până la traversarea uedului Zared a fost de treizeci și opt de ani, timp în care toată generația de luptători a pierit din mijlocul taberei, așa cum jurase Domnul.
15 Într-adevăr mâna Domnului a fost împotriva lor ca să-i nimicească din mijlocul taberei, până ce au pierit.
16 După ce au murit toți luptătorii din mijlocul poporului,
17 Domnul mi-a vorbit:
18 «Astăzi vei trece hotarul Moabului pe la Ar.
19 Când te vei apropia de amoniți, să nu-i asediezi și să nu-i provoci la luptă, fiindcă nu-ți voi da nimic din țara lor, pentru că am dat-o în stăpânirea urmașilor lui Lot.»
20 (Și această țară era considerată ca fiind a refaiților, deoarece ei au locuit-o în trecut; amoniții îi numeau zamzumimi.