5 Dregătorii să vorbească astfel către popor: «Cine și-a construit o casă nouă și nu a locuit încă în ea? Să se întoarcă de îndată acasă, ca să nu moară în luptă și să locuiască alt om în ea.
6 Cine a plantat o vie și nu s-a bucurat încă de ea? Să se întoarcă de îndată acasă, ca să nu fie ucis în luptă și un alt om să se bucure de ea.
7 Cine s-a logodit cu o femeie și nu s-a căsătorit încă cu ea? Să se întoarcă de îndată acasă, ca să nu fie omorât în luptă și un altul să se căsătorească cu ea.»
8 După aceea, dregătorii să vorbească mai departe poporului: «Cine este fricos sau slab la inimă? Să plece și să se întoarcă acasă, ca să nu înmoaie inima celor din poporul lui.»
9 După ce dregătorii au terminat de vorbit poporului, să numească conducători în fruntea oștirii.
10 Când vă veți apropia de o cetate, ca să luptați împotriva ei, s-o îndemnați la pace.
11 Dacă vă vor accepta pacea și vă vor deschide porțile, atunci tot poporul care se află în ea va trebui să presteze pentru voi muncă forțată și să vă slujească.