3 Să mergi la preotul care va fi în slujbă în vremea aceea și să-i spui: «Mărturisesc astăzi înaintea Domnului , Dumnezeul tău, că am intrat în țara pe care Domnul a promis-o strămoșilor noștri că ne-o va da.»
4 Preotul să ia coșul din mâna ta și să-l așeze înaintea altarului Domnului , Dumnezeul tău.
5 Apoi să iei iarăși cuvântul înaintea Domnului , Dumnezeul tău, și să zici: «Strămoșul meu era un arameu pribeag, care a plecat spre Egipt împreună cu puțini oameni; ei au locuit acolo și au devenit un neam mare, puternic și numeros.
6 Dar egiptenii ne-au asuprit, ne-au făcut să suferim și ne-au supus la munci grele.
7 Noi am strigat către Domnul , Dumnezeul strămoșilor noștri. El ne-a auzit glasul și a văzut umilirea, truda și asuprirea noastră.
8 Astfel că Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare și braț întins, cu mare teroare, cu semne și minuni.
9 El ne-a adus în locul acesta și ne-a dat țara aceasta, țară unde curge lapte și miere.