5 Apoi să iei iarăși cuvântul înaintea Domnului , Dumnezeul tău, și să zici: «Strămoșul meu era un arameu pribeag, care a plecat spre Egipt împreună cu puțini oameni; ei au locuit acolo și au devenit un neam mare, puternic și numeros.
6 Dar egiptenii ne-au asuprit, ne-au făcut să suferim și ne-au supus la munci grele.
7 Noi am strigat către Domnul , Dumnezeul strămoșilor noștri. El ne-a auzit glasul și a văzut umilirea, truda și asuprirea noastră.
8 Astfel că Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare și braț întins, cu mare teroare, cu semne și minuni.
9 El ne-a adus în locul acesta și ne-a dat țara aceasta, țară unde curge lapte și miere.
10 Acum, iată, aduc cele dintâi roade ale pământului, pe care Tu, Doamne , mi le-ai dat.» Să-l așezi înaintea Domnului , Dumnezeul tău, și să te închini înaintea Lui.
11 Să te bucuri atât tu împreună cu familia ta, cât și levitul și străinul care sunt printre voi, de toate bunurile pe care Domnul , Dumnezeul tău, ți le va fi dat.