11 În aceeași zi Moise a mai poruncit poporului:
12 „Când veți traversa Iordanul, semințiile lui Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif și Beniamin să stea pe muntele Garizim și să binecuvânteze poporul.
13 Iar celelalte seminții, Ruben, Gad, Așer, Zabulon, Dan și Neftali, să stea pe muntele Ebal și să rostească blestemul.
14 Leviții să rostească cu glas tare înaintea întregului popor Israel astfel:
15 «Blestemat este omul care-și face un chip cioplit sau un idol turnat și-l așază într-un loc ascuns! Căci o astfel de lucrare a mâinilor acelui meșteșugar este o urâciune înaintea Domnului. » Și tot poporul să răspundă: «Amin!»
16 «Blestemat este cel ce-și necinstește tatăl și mama!» Și tot poporul să răspundă: «Amin!»
17 «Blestemat este cel ce mută hotarul semenului său!» Și tot poporul să răspundă: «Amin!»