59 atunci Domnul te va lovi, în chip nemaiauzit, pe tine și pe urmașii tăi, cu plăgi adânci și îndelungate și cu boli grave și prelungite.
60 Va aduce peste tine toate bolile Egiptului, de care ți-a fost frică și se vor lipi de tine.
61 Mai mult, Domnul va aduce peste tine, până te va distruge, toate bolile și rănile care nu sunt scrise în această Carte a Legii.
62 După ce ai fost atât de numeros precum stelele cerului, vei rămâne un mic număr de oameni, fiindcă nu ai ascultat de glasul Domnului , Dumnezeul tău.
63 Așa cum Domnul s-a bucurat să îți facă bine și să te înmulțească, tot așa Domnul se va bucura să te ruineze și să te nimicească. Și vei fi smuls din țara în care ai intrat s-o stăpânești.
64 Domnul te va împrăștia printre toate popoarele de la o margine până la cealaltă a pământului. Acolo vei sluji altor dumnezei, idolilor din lemn și din piatră, pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinții tăi.
65 Printre aceste neamuri nu vei avea pace și nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Acolo Domnul îți va da o inimă care tremură, niște ochi lâncezi și un suflet amorțit.