20 iar pe acela Domnul nu va mai dori să-l ierte. Mânia și gelozia Domnului se va aprinde împotriva lui. Toate blestemele scrise în Cartea aceasta vor veni peste el și Domnul îi va șterge numele de sub cer.
21 El îl va despărți de toate semințiile lui Israel ca să-l nenorocească potrivit cu tot ce este scris în această Carte a Legii.
22 Generațiile următoare, copiii care vor veni după voi și străinul care va veni dintr-o țară îndepărtată, vor vedea nenorocirile care au fost în țara aceasta și urgiile cu care Domnul v-a îndurerat.
23 Peste tot va fi pucioasă și sare; toată țara va fi arsă; nimic nu se va semăna, nimic nu va încolți și nici o plantă nu va crește. Va fi la fel ca la distrugerea Sodomei, Gomorei, Admei și Țeboimului, pe care Domnul le-a distrus în mânia și urgia Lui. Toate neamurile vor întreba:
24 – De ce a făcut Domnul astfel țării acesteia? De ce s-a aprins cu o mânie atât de mare? Și li se va răspunde:
25 – Fiindcă au părăsit legământul Domnului , Dumnezeul strămoșilor lor, pe care l-a încheiat cu ei când i-a scos din țara Egiptului.
26 Ei s-au depărtat, au slujit și s-au închinat altor dumnezei, zei pe care nu-i cunoșteau și pe care nu li-i dăduse El.