11 (Doar Og, regele Bașanului, mai rămăsese din neamul refaiților. Patul lui este unul de fier și se află la Raba, cetatea amoniților. Are o lungime de nouă coți și o lățime de patru coți, după cotul unui om.)
12 Acesta era teritoriul pe care-l luasem în stăpânire atunci. Le-am dat rubeniților și gadiților ținutul de la Aroer, care este lângă uedul Arnon, precum și jumătate din regiunea muntoasă a Ghiladului împreună cu cetățile ei.
13 Ceea ce mai rămăsese din Ghilad și tot Bașanul, regatul lui Og, am dat unei jumătăți din seminția lui Manase. (Întreaga regiune a Argobului din Bașan era cunoscută ca țara refaiților.
14 Iair, urmașul lui Manase, a luat în stăpânire întreaga regiune a Argobului până la hotarul cu gheșuriții și maacatiții. El a numit acele așezări după numele său, acestea chemându-se până astăzi Havot-Iair.)
15 Iar Ghiladul l-am dat lui Machir.
16 Rubeniților și gadiților le-am dat ținutul de la Ghilad până la uedul Arnon, al cărui mijloc ține loc de hotar și până la uedul Iabok, care este hotarul amoniților.
17 Le-am dat Araba, care se întinde până la Iordan, din Chineret până la Marea Arabei (Marea Sărată), iar spre răsărit – până la poalele muntelui Pisga.