36 Căci Domnul Își va judeca poporul, dar va avea milă de robii Săi când va vedea că li s-a dus puterea și că n-a mai rămas nimeni, nici întemnițat, nici liber.
37 «Unde le sunt zeii, va întreba El, stânca ce le slujea drept adăpost,
38 zeii ce se hrăneau cu grăsimea jertfelor lor și care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se ridice ca să vă ajute! Să vă ofere un adăpost!
39 Vedeți acum că Eu Însumi sunt El! Nu mai există alt dumnezeu în afară de Mine. Eu dau la moarte și tot Eu aduc la viață, Eu zdrobesc și tot Eu vindec și nimeni nu poate izbăvi din mâna Mea.
40 Îmi ridic mâna spre cer și declar: Viu sunt Eu pe vecie,
41 că Îmi voi ascuți fulgerul sabiei Mele și voi începe, cu mâna Mea, să fac judecată. Mă voi răzbuna pe dușmanii Mei și voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc.
42 Voi face ca săgețile Mele să se îmbete de sânge, iar sabia Mea se va hrăni cu carne, cu sângele celor uciși și al captivilor, și cu capetele conducătorilor dușmanilor.»