10 El învață pe Iacov poruncile Tale și pe Israel Legea Ta. El așază tămâie înaintea Ta și jertfe pe altarul Tău.
11 Doamne , binecuvântează tăria lui și primește lucrarea mâinilor lui. Zdrobește coapsele celor ce se ridică împotriva lui și cei ce-l urăsc să nu se mai ridice.
12 Despre Beniamin a zis: Preaiubitul Domnului va locui în siguranță lângă El, Domnul îl va ocroti în toate zilele și el se va odihni între umerii Lui.
13 Despre Iosif a zis: Binecuvântat de Domnul să fie pământul lui, cu roua îmbelșugată a cerului de susși cu apele adânci de jos,
14 cu cele mai bune roade ale soarelui și cu cele mai bune recolte ale fiecărei luni,
15 cu înălțimile munților străvechi și cu bunătățile dealurilor veșnice.
16 Cele mai bune daruri ale pământului, belșugul lui și bunăvoința Celui Ce S-a arătat în rug să vină peste capul lui Iosif, pe creștetul capului său, a celui deosebit de frații săi.