1 Acum, ascultă, Israele, poruncile și hotărârile pe care vă învăț. Împliniți-le ca să trăiți și să intrați în stăpânirea țării pe care Domnul , Dumnezeul părinților voștri, v-a dat-o.
2 Să nu adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu și să nu desfințați nimic dintre ele. Dimpotrivă să păziți legile Domnului , Dumnezeul vostru, așa cum vi le dau eu.
3 Ați fost martori la ceea ce Domnul a făcut din cauza lui Baal-Peor . El a nimicit din mijlocul vostru toți bărbații care l-au urmat pe Baal-Peor ,
4 însă voi, cei care ați stat alipiți de Domnul , Dumnezeul vostru, sunteți toți vii astăzi.
5 Iată că v-am învățat poruncile și hotărârile așa cum mi-a poruncit Domnul , Dumnezeul meu, ca astfel să le puteți împlini în țara în care veți intra s-o luați în stăpânire.
6 Să le păziți și să le împliniți, fiindcă aceasta va fi înțelepciunea și discernământul vostru înaintea popoarelor; ele vor auzi despre toate aceste porunci și vor zice: «Într-adevăr poporul acesta este înțelept și neamul acesta mare are discernământ!»