3 Ați fost martori la ceea ce Domnul a făcut din cauza lui Baal-Peor . El a nimicit din mijlocul vostru toți bărbații care l-au urmat pe Baal-Peor ,
4 însă voi, cei care ați stat alipiți de Domnul , Dumnezeul vostru, sunteți toți vii astăzi.
5 Iată că v-am învățat poruncile și hotărârile așa cum mi-a poruncit Domnul , Dumnezeul meu, ca astfel să le puteți împlini în țara în care veți intra s-o luați în stăpânire.
6 Să le păziți și să le împliniți, fiindcă aceasta va fi înțelepciunea și discernământul vostru înaintea popoarelor; ele vor auzi despre toate aceste porunci și vor zice: «Într-adevăr poporul acesta este înțelept și neamul acesta mare are discernământ!»
7 Căci care neam este așa de mare, încât să-și aibă zeii atât de aproape, cum Îl avem noi pe Domnul , Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm?
8 Și care este neamul acela așa de mare, încât să fi avut porunci și hotărâri tot atât de drepte ca și legea aceasta, pe care eu v-o prezint astăzi?
9 Numai ia seama la tine și veghează cu luare-aminte asupra sufletului tău ca să nu uiți lucrurile pe care le-ai văzut cu ochii tăi și ca ele să nu se depărteze de inima ta în toate zilele vieții tale. Fă cunoscute aceste lucruri copiilor tăi și nepoților tăi.