5 Iată însă ce să le faci: să le dărâmi altarele, să le zdrobești stâlpii sacri, să le tai așerele și să le arzi idolii în foc.
6 Fiindcă voi sunteți un popor sfânt pentru Domnul , Dumnezeul vostru. El v-a ales dintre toate popoarele care sunt pe pământ, ca să fiți poporul Lui, comoara Lui.
7 Domnul nu s-a atașat de voi și nu v-a ales pentru că sunteți mai numeroși decât celelalte popoare, – căci voi sunteți cei mai neînsemnați dintre toate popoarele, –
8 ci pentru că Domnul vă iubește și Și-a respectat jurământul pe care l-a făcut strămoșilor voștri; de aceea v-a scos Domnul cu mână puternică și v-a eliberat din casa sclaviei, din mâna lui Faraon, monarhul Egiptului.
9 Acum dar să știți că Domnul , Dumnezeul vostru, este Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios, Care Își păstrează legământul și îndurarea până la a mia generație față de cei ce Îl iubesc și păzesc poruncile Lui.
10 Dar răsplătește îndată celor care Îl urăsc, nimicindu-i. El nu întârzie să-i răsplătească celui care-L urăște.
11 De aceea păziți poruncile, legile și hotărârile pe care vi le dau astăzi să le împliniți.