9 Acum dar să știți că Domnul , Dumnezeul vostru, este Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios, Care Își păstrează legământul și îndurarea până la a mia generație față de cei ce Îl iubesc și păzesc poruncile Lui.
10 Dar răsplătește îndată celor care Îl urăsc, nimicindu-i. El nu întârzie să-i răsplătească celui care-L urăște.
11 De aceea păziți poruncile, legile și hotărârile pe care vi le dau astăzi să le împliniți.
12 Dacă veți lua aminte la aceste legi, dacă le veți păzi și le veți împlini, atunci Domnul , Dumnezeul vostru, Își va păstra față de voi legământul și îndurarea pe care le-a jurat strămoșilor voștri.
13 El vă va iubi, vă va binecuvânta și vă va înmulți. Va binecuvânta rodul pântecelor voastre și rodul pământurilor voastre, grânele, mustul și uleiul vostru, creșterea cirezilor voastre și creșterea turmelor voastre în țara pe care a promis strămoșilor voștri că v-o va da.
14 Veți fi binecuvântați mai mult decât toate popoarele; la voi nu va exista nici un om și nici un animal sterp.
15 Domnul va îndepărta de la voi orice fel de maladie și nu vă va lovi cu nici una din bolile pe care le-ați cunoscut în Egipt, dar va lovi cu ele pe toți aceia care vă urăsc.