18 M-am aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Nu am mâncat pâine și nici nu am băut apă din cauza tuturor păcatelor pe care le-ați săvârșit. Astfel ați făcut ce este rău înaintea Domnului și I-ați provocat mânia.
19 La vederea mâniei și furiei Domnului m-am înspăimântat, fiindcă era plin de mânie împotriva voastră până acolo, încât să vă nimicească. Dar Domnul m-a ascultat și de data aceasta.
20 De asemenea, Domnul a fost foarte supărat și pe Aaron, încât a dorit să-l omoare, dar m-am rugat atunci și pentru el.
21 Am luat vițelul pe care-l făcuserăți, isprava păcatului vostru, și l-am ars în foc. L-am sfărâmat bine, l-am măcinat până s-a făcut cenușă și am aruncat cenușa în pârâul care curgea din munte.
22 Apoi, la Tabera, la Masa și la Chibrot-Hataava ați provocat iarăși mânia Domnului.
23 Iar când v-a trimis Domnul de la Kadeș-Barnea, zicându-vă: «Duceți-vă și luați în stăpânire țara pe care v-am dat-o!», v-ați împotrivit din nou poruncii Lui. Nu v-ați încrezut în El și nu ați ascultat de glasul Lui.
24 V-ați împotrivit Domnului de când vă cunosc.