5 și a angajat sfetnici împotriva lor, ca să le zădărnicească planul. Așa a fost în toată perioada domniei lui Cirus, împăratul Persiei, până în perioada domniei lui Darius, împăratul Persiei.
6 La începutul domniei lui Ahașveroș au scris o plângere împotriva locuitorilor lui Iuda și ai Ierusalimului.
7 Iar pe vremea lui Artaxerxes, Bișlam, Mitredat, Tabeel și ceilalți camarazi ai lor i-au scris lui Artaxerxes, împăratul Persiei. Scrisoarea era scrisă cu litere aramaice și în limba aramaică.
8 Dregătorul Rehum și scribul Șimșai i-au scris împăratului Artaxerxes o scrisoare cu privire la Ierusalim, după cum urmează:
9 „De la dregătorul Rehum, scribul Șimșai și ceilalți camarazi ai lor, judecători și emisari, oameni din Tarpel, din Persia, din Erec, din Babilon, elamiți din Susa
10 și din celelalte popoare pe care le-a luat în captivitate marele și vestitul Assurbanipal și le-a așezat în cetatea Samariei și în restul provinciei de peste râu…
11 (Aceasta este o copie a scrisorii pe care ei i-au trimis-o.) Către împăratul Artaxerxes, Slujitorii tăi, oamenii provinciei de peste râu, … îți scriu următoarele: