1 Profeția pe care a primit-o profetul Habacuc.
2 – Până când, Doamne , voi striga după ajutor și Tu nu vei asculta? Până când voi striga către Tine: „Violență!“ și Tu nu vei izbăvi?
3 De ce mă faci să privesc nedreptatea? De ce trebuie să mă uit la necaz? Distrugerea și violența sunt înaintea mea; peste tot sunt dezbinări și se stârnesc certuri.
4 De aceea Legea este fără putere și dreptatea nu se vede niciodată. Căci cel rău îl împresoară pe cel drept și astfel dreptatea este pervertită.
5 – Uitați-vă printre neamuri și priviți! Mirați-vă! Uimiți-vă! Căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-ați crede-o dacă v-ar povesti-o cineva!
6 Iată, îi voi ridica pe caldeeni, acel popor crud și năvalnic, care străbate întinderile pământului pentru a lua în stăpânire locuințe care nu sunt ale lui!