1 Rugăciunea profetului Habacuc. De cântat precum un șighionot .
2 – Doamne , am auzit de faima Ta! Lucrările Tale, Doamne , îmi inspiră teamă! Lucrează și în cursul acestor ani! Fă-le cunoscute și odată cu trecerea acestor ani! Dar, la mânie, adu-Ți aminte de îndurare!
3 Dumnezeu vine din Teman și Cel Sfânt – din muntele Paran. SelaSplendoarea Lui acoperă cerurile, iar lauda Lui umple pământul.
4 Strălucirea Lui este ca lumina și din mâna Lui ies raze; acolo îi este ascunsă puterea.
5 Înaintea Lui merge molima, iar flacăra calcă pe urmele Sale.
6 El se oprește și măsoară pământul; se uită și face popoarele să tremure. Munții cei trainici se sfărâmă, iar dealurile cele vechi se pleacă. Cărările Lui sunt veșnice.