9 Năvălesc în cetate, aleargă pe ziduri, se urcă pe case și intră prin ferestre ca hoțul.
10 Pământul se cutremură înaintea lor, cerurile se zguduie, soarele și luna se întunecă, iar stelele își pierd strălucirea.
11 Domnul Își face auzit glasul în fruntea oștirii Sale. Într-adevăr, numeroasă este tabăra Sa și puternici sunt cei ce împlinesc Cuvântul Său! Da, mare este ziua Domnului și înfricoșătoare! Cine o poate îndura?
12 Totuși, chiar acum, zice Domnul , întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și cu jale.
13 Sfâșiați-vă inimile, nu hainele! Întoarceți-vă la Domnul , Dumnezeul vostru, căci El este îndurător și milostiv, încet la mânie și plin de dragoste, și-I pare rău când trimite nenorocirea.
14 Cine știe? Poate se va întoarce cu părere de rău și va lăsa după El o binecuvântare, un dar de mâncare și o jertfă de băutură pentru Domnul , Dumnezeul vostru.
15 Sunați din trâmbiță în Sion, hotărâți un post, vestiți o adunare sfântă!