Ioel 3 NTR

Judecată împotriva neamurilor

1 «Căci iată că în zilele acelea și în vremea aceea, când îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda și ai Ierusalimului,

2 voi aduna toate neamurile și le voi coborî în Valea lui Iehoșafat. Acolo mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru moștenirea Mea, Israel, căci l-au împrăștiat printre neamuri și Mi-au împărțit țara.

3 Au tras la sorți pentru poporul Meu, au dat câte un tânăr pe o prostituată și au vândut fete pe vin pe care l-au băut.

4 Așadar, ce aveți voi cu Mine, Tir și Sidon și toate ținuturile Filistiei? Vreți să vă răzbunați pe Mine? Dacă vă răfuiți cu Mine, atunci imediat voi întoarce faptele voastre asupra capetelor voastre!

5 Căci Mi-ați luat argintul și aurul și Mi-ați dus comorile de preț în templele voastre.

6 Ați vândut poporul lui Iuda și al Ierusalimului la greci, ca să-i îndepărtați de hotarele lor.

7 Iată că îi voi scoate afară din locul în care i-ați vândut și vă voi întoarce faptele asupra capetelor voastre.

8 Îi voi vinde pe fiii și pe fiicele voastre celor din Iuda, iar ei îi vor vinde sabeenilor, un neam îndepărtat, căci Domnul a vorbit.»

9 Vestiți lucrul acesta printre neamuri: «Pregătiți-vă de război! Ridicați vitejii! Toți războinicii să se apropie și să atace!

10 Bateți-vă plugurile și prefaceți-le în săbii, iar cosoarele în sulițe! Cel slab să zică: ‘Sunt viteaz!’

11 Grăbiți-vă, veniți, voi, toate neamurile dimprejur și adunați-vă acolo!» Coboară-Ți vitejii, Doamne!

12 «Să fie stârnite neamurile și să vină în Valea lui Iehoșafat, căci acolo Mă voi așeza să judec toate neamurile dimprejur!»

13 Puneți-vă secera în lan, căci secerișul este copt. Intrați și călcați în picioare, căci teascul este plin și linurile se revarsă! Așa de mare este răutatea lor!

14 Vin mulțimi peste mulțimi în valea deciziei! Căci ziua DOMNULUI este aproape în valea deciziei.

15 Soarele și luna se vor întuneca, iar stelele își vor pierde strălucirea.

16 DOMNUL va răcni din Sion și glasul Lui va răsuna din Ierusalim; cerurile și pământul se vor cutremura. Dar DOMNUL va fi un adăpost pentru poporul Său, o fortăreață pentru israeliți.

Binecuvântări pentru poporul lui Dumnezeu

17 «Veți ști astfel că Eu, Domnul , Dumnezeul vostru, locuiesc în Sion, pe muntele Meu cel sfânt. Ierusalimul va fi sfânt iar străinii nu vor mai trece prin el să-l cucerească.

18 În ziua aceea, va picura must din munți, va curge lapte din dealuri și toate albiile din Iuda vor fi pline cu apă. Un izvor va ieși din Casa DOMNULUI și va uda Valea Arborilor de Acacia.

19 Egiptul va ajunge pustiu, iar Edomul – un deșert sterp, din cauza violenței față de poporul lui Iuda, în a cărui țară au vărsat sânge nevinovat.

20 Dar Iuda va fi locuit pentru totdeauna, iar Ierusalimul – din generație în generație.

21 Le voi răzbuna sângele pe care nu l-am răzbunat încă!» DOMNUL locuiește în Sion!“

Capitolele

1 2 3