12 Moise i-a zis lui Aaron și fiilor care i-au mai rămas, Elazar și Itamar: „Luați darul de mâncare rămas de la jertfele mistuite de foc pentru Domnul și mâncați-l nedospit lângă altar, căci este preasfânt.
13 Să-l mâncați într-un loc sfânt; el este dreptul vostru și al fiilor voștri din jertfele mistuite de foc pentru Domnul , căci așa mi s-a poruncit.
14 Dar pieptul jertfei legănate și spata adusă ca jertfă prin ridicare va trebui să le mâncați într-un loc curat atât voi, cât și fiii voștri și fiicele voastre, căci ele v-au fost date vouă și copiilor voștri din jertfele de pace ale israeliților.
15 Spata adusă ca jertfă prin ridicare și pieptul jertfei legănate să fie aduse împreună cu grăsimea jertfelor mistuite de foc și să fie legănate înaintea Domnului ca jertfă legănată; ele vor fi ale tale și ale fiilor tăi pentru totdeauna, așa cum a poruncit Domnul. “
16 Apoi Moise a căutat cu atenție țapul jertfei pentru păcat, însă acesta fusese ars. El s-a mâniat pe Elazar și pe Itamar, fiii care-i mai rămăseseră lui Aaron, și le-a zis:
17 „De ce n-ați mâncat jertfa pentru păcat în Lăcaș, căci aceasta este preasfântă și Dumnezeu v-a dat-o vouă ca să purtați vina adunării și să faceți ispășire pentru ea înaintea Domnului?
18 Uite, sângele ei nici n-a fost adus în Locul Sfânt! Trebuia să o mâncați în Lăcaș, așa cum am poruncit!“