10 În ziua a opta să ia doi miei și o mielușea de un an, fiecare fără meteahnă, trei zecimi dintr-o efă de făină aleasă, amestecată cu ulei ca dar de mâncare și un log de ulei.
11 Preotul care face curățirea să-l aducă pe omul care trebuie curățit înaintea Domnului , la intrarea în Cortul Întâlnirii.
12 Preotul să ia unul din miei, să-l aducă ca jertfă pentru vină împreună cu logul de ulei și să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului.
13 Să înjunghie mielul în locul în care sunt înjunghiate jertfele pentru păcat și arderile de tot, adică într-un loc sfânt. La fel ca jertfa pentru vină, și jertfa pentru păcat va fi a preotului, căci acestea sunt preasfinte.
14 Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină și să-l pună pe lobul urechii celui ce trebuie curățit, pe degetul mare al mâinii lui drepte și pe degetul mare al piciorului lui drept.
15 Preotul să ia din logul de ulei, să-și toarne în palma stângă,
16 să-și pună degetul mâinii drepte în uleiul din palma mâinii stângi și, cu degetul, să stropească din ulei de șapte ori înaintea Domnului.