23 Să nu te împreunezi cu un animal, spurcându-te cu el. Nici femeia să nu se apropie de un animal ca să se împreuneze cu el; este o perversitate.
24 Să nu vă spurcați în nici unul din aceste feluri, căci prin toate aceste fapte s-au spurcat neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastră.
25 Țara a fost pângărită prin ele; de aceea Eu o voi pedepsi pentru nelegiuirea ei, astfel încât țara îi va vărsa pe locuitorii ei.
26 Voi însă să păziți poruncile și legile Mele; nici băștinașul și nici străinul care locuiește printre voi să nu săvârșească aceste urâciuni,
27 căci toate aceste urâciuni le-au făcut locuitorii acestei țări, care au fost înainte de voi în ea și țara a fost astfel pângărită.
28 Dacă și voi veți pângări țara, ea vă va vărsa așa cum le-a vărsat și pe neamurile care au fost înaintea voastră.
29 Căci oricine va face aceste urâciuni va fi nimicit din mijlocul poporului său.