11 Să nu furați, să nu vă purtați cu vicleșug și să nu vă mințiți unii pe alții.
12 Să nu jurați fals pe Numele Meu, profanând Numele Dumnezeului vostru. Eu sunt Domnul.
13 Să nu-ți înșeli semenul și nici să nu-l jefuiești; să nu oprești până a doua zi plata zilerului.
14 Să nu vorbești de rău pe cel surd și să nu pui o piatră înaintea celui orb, ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.
15 Să nu faceți nici o nedreptate la judecată; să nu fii părtinitor cu cel sărac și să nu favorizezi pe nimeni dintre cei mari, ci să-l judeci cu dreptate pe semenul tău.
16 Să nu umbli cu bârfe în popor și să nu te atingi de viața semenului tău. Eu sunt Domnul.
17 Să nu-l urăști în inima ta pe fratele tău, ci mustră-l pe semenul tău, pentru a nu te încărca cu păcat din cauza lui.