23 Domnul i-a zis lui Moise:
24 „Spune-le israeliților: «În prima zi a lunii a șaptea să aveți o zi de odihnă, o adunare sfântă vestită cu sunete de trâmbițe.
25 Să nu faceți nici o muncă obișnuită în timpul ei și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc.»“
26 Domnul i-a zis din nou lui Moise:
27 „În a zecea zi a lunii a șaptea să fie Ziua Ispășirii. Atunci să aveți o adunare sfântă; să vă smeriți sufletele și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc.
28 Să nu lucrați nimic în ziua aceea, căci este Ziua Ispășirii, când se face ispășire pentru voi înaintea Domnului , Dumnezeul vostru.
29 Acela care nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul său.